Se apropie de patru luni, si chestiile devin tot mai complexe. E o chestie care nu imi iese inca si ma enerveaza rau de tot. Stau in patul meu pe spate. Ma plictisesc relativ repede in pozitia asta. Asa ca bag mana stanga sub mine, ma imping zdravan in dreapta, dau corespunzator din picioare si sunt pe o parte. Folosesc inteligent gravitatia si ajung pe burta. Ma trezesc instant cu fata in cearceaful colorat cu ursuleti si saliva imi curge mai repede din gura. OK, am facut ceva intereseant, dar acum ce facem ?! Capul sus ! E situatia s-a schimbat. Vad jucarelele din alta perspectiva si este mult mai interesant. In plus oricine e langa mine, se minuneaza, ma incurajeaza si asta ma face sa ma simt bine. Pacat ca incurajarile si ovatiile nu reduc oboseala. E complicat sa tii capul sus, chiar si de la varsta asta. Sau mai ales de la varsta asta. Si totusi rezist chiar si pana la cinci – zece minute.
Marea problema incepe cand incerc sa ajung iar pe spate. Incerc din rasputeri o tumba dar nu iese. Rasucirea in laterala e mult mai complicata din pozitia asta. Raman putin blocat …si ultimele puteri le folosesc sa strig dupa cineva atunci cand nu este langa mine. Cat pot, incerc singur, dar deocamdata nu prea imi iese revenirea la pozitia initiala.
Mai mult, pentru a nu ma distra in timpul noptii, parintii folosesc un dispozitiv anti-roll, o perna strategic asezata in sanga mea. Am reusit sa o escaladez si sa ma rasucesc pe burta. A luat mai mult timp, dar a meritat. Acum stau pe burta si pot sa o iau de la capat. Imi place tare mult, pot sa fac asta toata ziua si nu stiu de ce mami sau tati se plictisesc asa de repede de rasucirile mele. Acum sunt langa perna. Tata vine, ma ridica putin si o aseaza sub mine. Cred ca stiu ce am de facut acum. Incerc sa ma catar pe ea, si reusesc cat de cat. Ups, gata ma balansez si uite ca am ajuns iar pe spate … cu putina asistenta ce-i drept si folosind relieful artificial. E bine si asa. Trebuie sa imi trag sufletul si sa ma pregatesc pentru vizita de vineri la D-na Calapod.
Din pacate e luna patra, iar daca e luna patra se lasa cu injectie. Vaccin, cica. Macar luna asta e doar unul si nu mai inteapa ambele picioare. Si pentru 6 luni a gasit tata Infanrix HEXA la farmacia Dona din fata blocului, asa ca va fi tot o intepatura. Dar mai e pana atunci. Week-endul va fi fara mama si tata care fac o excursie la Istanbul. Sa nu imi spuneti si voi ca se scrie cu “m” ca va zgarii. Numele original al orasului este cu “n” cel cu “m” fiind doar un romanism. O sa ma distrez pe cinste in week-end cu superBuni care vorbeste tot timpul cat sta cu mine si imi spune doar lucruri interesante.
Ne mai auzim dupa controlul medical de care speram sa trecem cu capul sus!
La multi ani Sasha!!!!
Ai o matusa tare aiurita care, cand a venit astazi dimineata la tine, trezita prea de dimineata probabil, a si uitat ca astazi este ziua ta… Ne-am pupat noi oricum un pic (doar un pic ca toata lumea se grabea – eu sa ajung la servici, voi sa ajungeti la doctor…), da’ nici o urare, nimic… Eu sper ca ai sa ma ierti si cred ca stii ca esti mereu in inima mea si ma gandesc mereu la tine, chiar daca mai uit in cate o luna ca este ziua ta…
Cat despre rasuciri, e da, asta da! Cu totul altfel se vede lume cand stai pe burtica, nu? Stiu ca este inca obositor, da merita nu? Eu sunt tare mandra de tine si de toate descoperirile tale – prima rasucire, prima oara cand ne tinem capul… iti mai amintesti, primul zambet prima chicoteala cu mami, prima.. – ne povesteai tu cand erai mai mic cum e cu PRIMA. Asteptam cu nerabdare primul dinte (oare se apropie, d’aia bagi tu manutele in gura cu atata hotarare?), primul mers ”de’a busilea”, primii pasi… Da stiu, stiu, sa avem rabdare, esti si un omulet care oboseste inca cand tine capul sus… Eu sunt insa tare bucuroasa si tare mandra cand vad cum cresti de la o saptamana la alta si iti tii capul mai usor si pentru mai mult timp!. Asa de mandra ca, asa cum ai vazut, aseara ti-am facut si poze in pozitia pe burtica cu capul sus si chiar si un scurt filmulet pe care l-am aratat azi colegelor mele si te-am laudat. E drept ca pozele mele facute cu telefonul mobil nu se compara cu ale lui tati, da, cum nici pozele lu’ tati nu se compara cu originalul, eu sunt bucuroasa ca de fiecare data cand umblu la telefon imi zambesti tu din ecran…
Cred ca e timpul sa plec si eu acasa, asa ca te imbratisez cu toata dragostea si iti doresc inca o data La Multi Ani, sa cresti mare, sanatos si frumos si abia astept sa mergem in parc sa jucam fotbal!