Cred ca v-am spus la toti de tricla mea, cadou de la Bunelu. Ce-i drept, a cazut putin intr-un con de umbre pentru ca Bunica nu-i place deloc cand iesim cu ea pentru ca o manuieste greu, Mamaia nu se incumeta deloc sa ma scoata afara cu ea … asa ca vedeam pe zi ce trece cu praful se pune pe ea. Asta pana in week-endul care a trecut, cand tata a decis sa ma scoata aproape tot week-endul pe tricla.
Minunat. Desi sunt gata sa postez si poze de la eveniment sa va dau si cateva detalii despre ea. Este un trike deosebit. Cadrul este tubular pe teava invelita in mare parte in cordoane de plastic. Transmisia este asigurata pe pedale direct pe roata din fata, dublata de in cadru de impingere ce contine si comenzi de directie. Furca este usor impinsa in fata cu ghidon scurt insa. Saua trikeului monopost este pictata si cu suprafata moale si are suspensii cu arcuri. Jentile gros spitate din inox sunt imbracate cu cauciucuri de plastic. Ca orice trike care se respecta este full acesorizat cu un cos de fata bine integrat in linia ghidonului si un imens cos de spate unde incap cam toate jucariile cu care ies afara. Pe ghidon a fost instalat un custom made, un avion care canta si da din ochi. Nu pot sa va spun ce atractie produce cand ii dau drumul in parc. Cromatic, s-a mers pe linia mea preferata – super-super colorata. Pana si cauciucurile sunt in trei culori, rosu, galben si albastru, culori predominante dealtfel. Am putea spune cu succes ca s-a dorit realizarea unui trike “funar edition”.
Tricla se aseaza bine la drum desi suruburile necesita a fi stranse aproape inainte de fiecare iesire. Mai ales cele de dubla comanda foarte solicitata in aceasta perioada. Cum inca nu ajung bine la pedale a fost pastrata tavita de picioare asa ca acum merg mai mult ca pe un scuter. Pedalele se invart cu viteza in fata mea dar nu mi-e frica deloc. Sunt bine protejat sa nu cad de un cadru asezat in jurul seii.
Ajungem in parcul de la intrarea din Agronomie, si nu prea sunt copii. Parcam cu grija si bagam topogane. Apoi iar tricla. Chiar imi place. Duminica insa am mers la parcul din spate de la Ciresarii. Acolo era plin de admiratori ai triclei mele. De departe cea mai colorata si accesorizata. Am starnit atat de multa invidie ca am ajuns sa mi se ceara permisiunea ca o fata sa faca un tur cu ea. Bineinteles, poate pe alta data facem o tura si in doi. Cosul din spate e destul de mare, mai ales daca alege sa stea in picioare.
In parc, n-am vrut sa par super obsedat de tricla mea asa ca dupa ce am parcat-o mi-am vazut de treaba pe topogane si la pietris cu galetele si lopetici. Ma mai duceam din cand in cand sa dau lamurire cate unui curios.
La un moment dat cerul s-a intunecat si vantul a inceput sa bata cu putere. Am strans in graba jucariile in cos si am luat-o spre casa. Distanta era considerabila, dar capacitatile de impingerea ale lui tata au fost peste asteptari. Nu credeam ca tricla mea poate prinde asa acceleratii si viteze. A fost fantastic cu vantul care imi batea in fata. Nu ma mai uitam la pedale pentru ca ma lua ameteala. In mai putin de sapte minute eram la intrarea in bloc. Ploaia nu venise inca dar cursa a fost pe cinste.
Abia astept sa mai ies cu tricla. Pacat ca tata nu prea poate decat in week-end.