Am implinit de curand 1 an si jumatate sau mai bine spus un an si sase luni. Din pacate tot mai putina lume ma felicita. Se pare ca usor usor magia mea de bebe incepe sa scada. Toata lumea asteapta acum pe noul membru al familiei care creste la mami in burtica … Noroc GG!
GG: Salut ne auzim mai incolo acum sunt obosit dupa multele analize la care am fost supus.
Okey, ne auzim mai incolo. Cum spuneam ziua mea a venit. A venit si a trecut. Aproape ca orice alta zi. De acum se pare ca incep sa numar anii si nu doar lunile cum faceam cand eram bebe. Acum sunt baiat mare: ma catar in parculet singur si pot sa ma dau pe topogan fara nici un fel de ajutor de la tata; ma joc cu fetele si baietii la nisip, cu mingiile in parc, cu buni in iarba in Agronomie si o gramada de alte chestii. Ca orice pusti care se respecta sunt plin de vanatai si zgaibe pe genunchi si pe fata, am o umflatura de la ultimul vaccin si nu mi-e frica de nimic cand merg pe strada. Tot un fel de cadou de ziua mea a fost si vizita la Alexandria. Am cautat-o pe Ax in toata casa la mamaia dar nu mai era. Pacat, desi imi era cam frica de blanoasa aia imi placea. Dar am iesit in oras si am vazut-o pe Sara, fata Aurei fosta colega de camera din facultate a mamei. Sara e dulcica dar e tare mica. Doar patru luni. Ne jucam mai multe cand o sa fie si ea pe picioarele ei. Ne-am intors in Bucuresti impreuna cu Mirci, varul meu care e mare pasionat de Wii si plimbari la capitala. Sper sa ma joc cu el saptamana asta cat va sta la noi. Desi e mult mai mare ca mine (deja merge la scoala) inca ii mai plac multe din jucariile mele, mai ales masina radio comandata care am primit-o de la Aura din Spania.
Si totusi, ziua mea a venit si cu o mica dezamagire. Ca de obicei, de ziua mea sunt programate vizite la D-na Calapod la Medicover si se lasa cu vaccinuri si intepaturi. La fel a fost cazul si acum. Si a fost dureros, rau, chiar daca bunelu a tinut sa imortalizeze si momentele dinainte chinului, cand inca eram vesel. Dar parte proasta a fost nu ata vaccinul ci faptul ca am picat la un test de pediatrie.
Nu mazgalesc cu creionul pe hartie. Hellloooo, oameni buni, as mazgali, dar nu mi-ati dat niciodata ocazia. Eu tot incerc sa-mi fac mana cu diverse obiecte si astept ziua in care sa primesc in sfarsit si creioane. Si iata ca am primit. Niste creioane cerate IKEA numai bune pentru redecorat sufrageria alba. A?!, trebuie doar pe hartie ?! …. de ceeee ?! Ma rog, o sa incep aici si pastrez peretii pentru mai tarziu. Pana atunci tre sa vedem ce gust au creioanele astea…. Nuu?! …a, de ce nu se pot roade ?! … par sa aiba forma perfecta.
Una peste alta lucrurile merg bine si ma distrez in fiecare zi cu un program bine organizat de catre mama si tata si implementat ca la carte de mamaia si superBuni.
Am auzit si niste zvonuri legate de gradinita, dar sunt doar zvonuri, nu e nimic concret. Sper sa fie ceva la fel de cool ca ceea ce fac eu acum. Am auzit ca e cu multi copii de varsta mea si in fiecare zi ne vedem si facem lucruri noi. Cred ca vreau.
Am last pe final povestea celor 160 de trepte. De fapt fiecare lucru nou care il fac zi de zi e o treapta. Dar am considerat ca pentru o aniversare asa importanta cum e cea de un an si jumatate trebuie sa fac ceva deosebit. Si am facut. Am urcat toate cele 8 etaje pe scari. Peste 160 de trepte urcate de mana cu tata, si aproape fara sa ma opersc. Desi am ajuns destul de obosit sus, sunt gata sa o mai fac odata. Pentru ca fiecare treapta conteaza.