Luna Aprilie a fost una fara posturi. Cred ca toti care cititi acest blog frecvent v-ati intrebat ce s-a intamplat si daca voi mai scrie pe blog vreodata. Inca nu a venit sfarsitul acestui blog. Dar altceva s-a intamplat: nu am vrut sa mai scriu.
E o perioada in viata fiecaruia cand invata sa spuna VREAU. Apoi invata sa spuna NU VREAU. Pana sa inveti sa manuiesti cu dexteritate aceste doua verbe ia ceva timp. Si te blochezi in diverse etape pentru a studia reactiile si a invata din asta. Ce-i drept, poti dispera in acest proces educatoare, bunici si parinti, dar asta e. Trebuie sa invat cand si cum sa spunem VREAU si cand si cum sa spunem NU VREAU. Si de multe ori nimeni nu ma sprijina si nu ma intelege.
Asa e, la intrebarea mamei daca facem c_c_ la olita eram in perioada de NU VREAU! Si apoi, spre deliciul intregii familii am intrat in perioada de vreau. Si asa am inceput sa admir diverse figurine care pana acum dispareau repede in pampers. E chiar interesant. Uite mami, am facut o ratusca! Sau, uite mami, am facut o gargarita sau un morcovel mare. Si asa mai departe. A ajuns sa fie interesant acest proces. In plus acum trec de baiat mare si toata lumea e incantata de mine.
Revenind la VREAU si NU VREAU tata mi-a facut niste feste. A prins perioada de nu vreau si a venit atunci cu o intrebare capcana: Vrei sa mergem sambata la Balonul Copiilor din Herastrau? Am fost slab, desi eram in perioada de NU VREAU, gura a vorbait parca fara mine si a zis: Da, VREAU! Nu poti refuza asa ceva. Distractia e pe cinste acolo. Constructii gigantice si castele gonflabile, teatru de papusi si cartofi prajiti, suc tedi de baieti mari cu capac. Ce sa mai totul e cu capac. Sper sa revin si cu niste poze si filmulete elocvente in acest sens.
Si toate ar fi fost bune daca stiam in ce consta operatia de polipi. As fi spus clar, NU VREAU! Dar n-am stiut. In plus, tati si mami mi-au explicat ca TREBUIE, si cand apre acest trebuie nu prea mai conteaza ca vreau sa nu. Sper ca acest drept de veto sa fie exercitat cat mai putin. Chiar trebuia. Dupa ce au fost scosi, cu dureri mari, s-a putut vedea ca erau de departe cei mai inflamati si mai mari din seria mea. De atunci respir ca un rege. Am uitat si starea de rau si ameteala din spital, am dat durerile de cap pe amintiri mai frumoase cu amici de suferinta care i-am cunoscut acolo si care mi-au fost tovarasi de joaca in cele cateva ore petrecute acolo. E altceva sa poti respira bine. Chiar si domnul doctor Craiu care nu e mare adept al acestor operatii a dat girul, iar doamna doctor Ileana Gavrila a reusit in doar cateva minute sa faca polipi istorie.
E bine mi-a revenit cheful de scris. Sper sa ne auzim cat de curand.
Buna seara,
Este adevarat tu n-ai mai scris, dar eu, care imi facusem un obicei din a va raspunde la posturile voastre, nici atat n-am mai scris… Asta nu inseamna ca n-am mai intrat deloc pe blogul vostru! Am tot intrat si m-am bucurat de fiecare post nou, alea putine cate au fost.. si de asemenea de pozele pe care ni le arata tati
Acum eu ce pot sa spun; sunt inca sunt mirajul celor doua zile pe care le-am petrecut impreuna; mi-au facut mare, mare placere si bucurie zilele astea. Voi stiti ca eu va iubesc foarte mult pe amandoi, cu toate poznele si nazdravaniile voastre. Una peste alta, pentru mine, sunteti doi copii adorabili, doi frati care se iubesc foarte mult unul pe altul – cinste voua – si, da stiu, sunt foarte, foarte subiectiva, dar ati crescut foarte frumos si va doresc din tot sufletul s-o tineti tot asa spre marea mandrie si bucurie a parintilor vostri si a noastra, cei care suntem mai mult sau mai putin timp in preajma voastra si va iubim.
N-am sa scriu foarte multe in seara asta – salut progresele cu olita (era si cazul, bai Sasha, esti ditamai baiatul…), precum si tentativele de imbracat singur pe care le ai, inceputurile distinctiei pe tema VREAU/NU VREAU (aici mai ai de lucru, dar sunt sigura ca vei reusi cu mami si tati alaturi si cu multa, multa rabdare…)si, bineinteles si operatia de polipi care sunt convinsa ca a durut un pic la momentul ala si ti-a dat o stare mai proasta imediat dupa, dar acum a trecut, a trecut cred si amintirea acestor momente proaste, si a ramas faptul ca respiri mai usor, ca te simti mai bine si, speram scapi si de crizele alea de urechi care erau mai naspa cred ca si stare decat a fost operatia de polipi. Tot ce a fost greu a trecut, te simti bine, de maine mergi din nou la gradinita, revenim la vechile obiceiuri si sper sa fie bine!
O salut bineinteles si pe Adela, adorabila noastra ”Lica Prichindica” cum ii spune mami. Tie nu pot sa-ti spun decat ca sper sa itelegi repede, repede ca inainte de a merge in picioare trebuie sa inveti sa stai in fundulet (atunci se va intampla ceva cool – mami te pune in premergator si te vei putea duce singurica acoloc unde vrei tu, sa iei ce vrei tu, fara sa mai fie nevoie sa plangi ca sa ti se dea…).
Cam atat pentru seara asta, promit sa revin, si sper sa mai am curand ocazia sa petrec mai mult timp cu voi, ca tare frumos a fost!!!!
Va sarut pe amandoi si va spun noapte buna si linistita cu treziri cat mai putine si, daca se poate, atunci ”cand se trezeste ziua” cum spune Sasha!