Va intrebati oare ce s-a intamplat de nu am mai scris de atat de mult timp pe blog. Raspunsul e simplu si la moda pentru mine, nu vreau. Am descoperit mai nou ca pot spune nu vreau, si in unele cazuri chiar ramane ca mine. Ce-i drept, abuzul de “nu vreau” e destul de drastic sanctionat de mama, tata sau Betty care ma mai pedepsesc din cand in cand.
A fost o luna plina, care ar fi putut avea multe posturi. As fi putut sa va povestesc de serbarea de 8 Martie dedicata mamei si care a fost la balonul copiilor din Herastrau. A fost frumos, si as vrea sa merg mai des acolo. Dar din pacate, mama si tata nu vor. Si pe ei nu se supara nimeni cand nu vor. Asta e.
As fi putut sa va mai povestesc de vizita lui Matei si a Clarei de acum o saptamana. Mi-a placut mult de Clara si cu Matei am facut schimb temporar de jucarii. As putea sa va povestesc mai mult, dar nu vreau!
Nu vreau sa va povestesc prea mult nici despre vizita la Corleone si Andra decat ca au un catel rau, care latra tare si se repede sa muste!
As putea sa va arat primul meu avion facut din taieturi colorate, dar acum nu vreau! Vreau doar sa merg la aeroport sa vad multe, multe avioane. Dar nici acolo nu ma duce nimeni, din pacate!
Dar, spre bucuria mea, am fost intr-un loc frumos. Unde tata m-a dus si a doua oara. Este in drum spre Dana si e locul in care treci peste calea ferata. Acolo e tare frumos. Esti sus si vezi multe sine si o gramada de trenuri. Unele trec in viteza pe sub tunel, altele sunt impinse usor de niste Thomasi mai rapciugiti si fara zambet pe fata dar tare draguti. Acest loc minunat poarta numele de pasarela. Si stiti ceva? Pasarelele nu musca! Pasarela este doar un pod!