Ieri a fost o zi lunga. Am fost in vizita la strabunicul meu, la tara. Plecat de dimineata din Bucuresti am mancat fructele pe drum si am dormit bine. Se doarme bine in masina desi nu poti sta intins ci doar in scaunul de copii si prins cu hamuri. Am ajuns la Craiova dupa un somn relativ lung si cu o foame mare. Vila de la Craiova unde sta unchiul Lica si matusa Nuti e mare, dar nu e terminata. Au multi pui, unii ca cei de la bloc care zboara (adica porumbei) si unii care nu zboara(am aflat ca le spune gaini). Era vant tare si nu am stat mult acolo. Doar cat sa mananc ceva repede si apoi, iar la drum.
Ca sa imi mai treaca din plictiseala, am mancat desertul direct in masina: o banana intreaga. Am mers spre Vrata pe un drum foarte liber dar cam denivelat. Chiar si asa la un moment dat m-a luat iar somnul si am adormit. Am ajus pe la ora 14.30 la Vrata. Tata a parcat in fata unei case mari din pamant care e cam crapata de vreme, dar arata inca frumos. Curtea era plina de petale albe de la un pom inflorit ce trona in mijlocul unei gradinite interioare. Chiar cand ne pregateam sa intram in casa in usa a aparut un batranel in carje. A ras si tati l-a luat in brate. Batranelul nu e altcineva decat strabunicul meu. Am aflat cu mandrie ca strabunelul a ajuns cel mai batran om din sat. Cu toate astea, se misca bine, vorbeste si gesticuleaza. Am fost in camera cu seiful si am facut monetarul. Am primit chiar si un mic cadou din partea strabunicului. Multumesc mult, o sa ma gandesc si imi voi lua ceva care sa imi aduca aminte de strabunelu’.
Timpul trecea repede si in mai putin de o ora am plecat de la Vrata. Tata si mama spuneau ca pana seara trebuie sa ajungem acasa. As fi vrut si eu, ca sincer ma cam facusem scoica de la forma scaunului. Am mancat iaurtul pe drumul de intoarcere. Kilometrii zburau repede, dar trebuia sa facem 350 dupa cei 350 care i-au facut si la dus. E ceva de mers pentru o singura zi, credeti-ma. Se tot facea de seara si eu ma tot plangeam de foame. Alo, mami, te cred ca vrei sa ma linistesti dar la ora asta eram de obicei cu baita facuta, in pat si beam laptele. Dupa vreo jumatate de ora in care parea ca nu ma intelege nimeni am adormit flamand si obosit. Se facuse intuneric. M-am trezit cand am ajuns in fata blocului nostru. Sper sa nu fi uitat nimeni ca n-am mancat nimic inainte de culcare.
A fost una peste alta o zi foarte plina. In ciuda drumului lung si a oboselii a fost deosebit de frumos. Am vazut cei mai mari pui, pui pe care de altfel nu i-am vazut pana acum doar in cartile de povesti. In plus, sunetul pe care cocosul il scoate in realitate e mult diferit fata de cel pe care il face cand apesi pe butonul necesar din cartea cu ferma. A fost o experienta foarte frumoasa. L-am vazut si cred ca l-am facut fericit si pe strabunicul meu. Multi ani inainte, strabunicule!